vineri, 28 iunie 2013

Ai grijă de inima mea, te rog de Nuța Istrate Gangan

Neputinţa doare la fel de mult cât o rană fizică.
În ultimele luni am învăţat despre neputinţa mai mult decât aş fi avut nevoie.

Durerea îşi are rostul ei pentru binele sufletul nostru.
Dar în cantitate rezonabilă.
Nu o dată m-am gândit la cei care se autoflagelează din nevoia de purificare prin durere şi suferinţă.
Ni se pare inacceptabil să vedem un om izbindu-se sălbatic cu un bici peste umeri.
Aproape că îi simţi agonia, doar văzând pielea desfăcându-se sub lovituri şi sângele prelingându-se din răni.
Dar cât de acceptabil este atunci când într-un fel de masochism sentimental, ai o plăcere deosebită să-ţi treci inima prin încercările deja ştiute, aşteptând durerea, implorând durerea. De parcă ai avea nevoie să ţi se confirme că inima ta este vie. Că trăieşte. Că nu a fost înfrântă.

 Când am început să vedem înfrângerea că pe o victorie, doar pentru faptul că putem să o suportăm?

Este ciudat cum singuri ne îndureram, singuri răsucim cuţitul în rană.
Detest să nu pot face nimic.
Să ştiu că nu îţi este bine şi să nu pot face nimic.
Dimpotrivă. 
Reacţionez ca şi cum durerea ta mă doare şi această durere a mea, nouă,  îmi face bine.
Te porţi uneori cu propria inimă ca şi cum ai avea pe undeva, o alta de schimb.
Nu ai. Nici o altă viață.
Până la raiul promis ar trebui să învățăm să apreciem raiul care ni se oferă pe pământ în fiecare zi. Rai-care vine și cu porția proporțională de iad; altfel nu am simți diferența, nu-i așa?

Detest sentimentul de ,,îmi este prea bine ca să nu îmi fie și rău,,

Între timp, ai grijă de inima mea, te rog. 
Și lasă-mă să o ating pe a ta.
Am puteri miraculoase.
Știi asta...
..........................................................................................................................
Si apoi, nu este nicio diferenţă între umerii plesniţi de bici şi inima ta trecută prin tăişurile impuse de nevoia de durere purificatoare.

p/s: uneori mă urăsc pentru asta...

Arta din mancare

Tanarul artist roman Dan Cretu vede idei, inspiratie si design, acolo unde cei mai multi dintre noi nu vad decat alimente obisnuite, de la oua si pepeni, la portocale si ardei gras. Din mancaruri cat se poate de normale Dan Cretu fabrica de toate: biciclete, aparate de fotografiat, cutii de chibrituri si cate si mai cate alte obiecte care dau masura imaginatiei lui. Ca de obicei, noi ne bucuram sa intalnim un artist roman cu atat talent si abia asteptam sa vedem cum se dezvolta portofoliul tanarului creativ. Dupa propriile sale marturisiri, artistul spune ca orice obiect care ne inconjoara zi de zi e un posibil subiect pentru el. „Provocarea e sa transform un obiect banal, pe care nu-l mai observam, in ceva neobisnuit, viu si atragator”.








sursa - Toxel Magazine

miercuri, 26 iunie 2013

Aleasa de papadie de Emil Marian

Photobucket

Frumoasa si tulburatoare
Visele-i dulci le rascoleste.
Si o inspira, ca pe-o boare.
Incet, incet el o iubeste,

Se-mbata de al ei parfum
Si de sarutul cel fierbinte.
O pierde insa ca pe-un fum
Dar o adora din cuvinte.

In viata lui prea complicata
Teama ii este s-o aseze.
Dar o iubeste toata, toata
Si-n veci ar vrea s-o venereze.

In ochii mari, de unda verde,
Se lasa prad-a lui dorinta,
Simte lesin si cum se pierde,
Si este-n prag de neputinta.

Ma iarta tu copila draga,
Sopteste-i vocea in prag de plans.
Te-am asteptat o viata-ntreaga
Mult prea tarziu tu m-ai ajuns.

Nu vreau acum sa te ranesc
Cu-a mea simtire cam tarzie,
Si eu in taina te iubesc
Aleasa mea de papapdie.

miercuri, 19 iunie 2013

Pianul lui Franz Liszt din 1881, descoperit la Turda

In timp ce intregul glob a celebrat în anul 2011 200 de ani de la naşterea celui mai mare pianist din toate timpurile, Franz Liszt, Mesagerul de Cluj a descoperit pianul la care a cântat muzicianul la Bratislava, in 1881. Instrumentul marca Bosendorfer a fost scos la lumină din pivniţa de sub turnul de piatră al Bisericii Reformate-Calvine din Turda.
În urmă cu 120 de ani "zeul cu mâini de aur", cum era numit Franz Liszt, concerta în faţa a mii de oameni în capitala Slovaciei, Bratislava. Pianul, un Bosendorfer produs de fabrica austriaca în 1860 din lemn de nuc, a fost împrumutat de Franz Liszt de la un anume Szapáry István din Viena. Era una dintre ultimele performante ale artistului pe o scena europeana, inainte de a muri, in 1886. 
Atestat printr-o inscripţie şi descris până in cel mai mic amanunt de catre istorici, pianul la care a cântat atunci Franz Liszt a fost găsit în anul 2011 într-o pivniţă  întunecoasă din Turda, acoperit de păianjeni. Părăsit de fostul proprietar, un anume Geza Sogor din satul Bădeni de lângă Turda, pianul a ajuns să fie depozitat, de 4 ani, sub turnul din piatră a celei mai vechi biserici din Turda (Biserica Reformată-Calvină). Existenţa instrumentului extrem de valoros, ce ar trebui sa ocupe un loc de onoare in marile muzee europene, a fost descoperita de catre organizatorii Festivalului "Liszt 200", respectiv de directorii Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Szep Gyula si  Horvath Jozsef.
La 35 km de Cluj, în pivniţa turnului de piatră al Bisericii Reformate-Calvine din Turda, acoperit de mormane de cărţi, rafturi şi cutii de carton, celebrul pian pe care a cântat Liszt in 1881 la Bratislava era acoperit de praf şi îmbrăcat în pânze de păianjeni. Preotul paroh Nagy Albert nici nu bănuise ce comoară ascunde magazia inghesuită. Câţiva muncitori ce construiau o anexă in curtea bisericii au venit să dea o mână de ajutor la scoaterea pianului afară. La lumina zilei, instrumentul din lemn de nuc şi-a arătat pe deplin vârsta: vopsea crăpată, picioare anchilozate, clape îngălbenite de timp. La prima atingere, o notă dulce iese de sub capacul scorojit. După un secol si jumatate de când a fost scos de pe porţile fabricii Bosendorfer din Austria, minunăţia încă ştie să scoată sunete armonioase. 
Pianul este descris in amănunt in cartea "România şi marii maeştri ai muzicii", publicată de istoricul Istvan Lakatos in 1971. Cititorul află din carte că pianul a apartinut lui Szapáry István din Viena şi că a fost imprumutat de la acesta chiar de către marele artist, unul dintre motive fiind acela că avea deja 20 de ani de la fabricatie şi suna mai bine decât oricând. Pianul are 2,33 m lungime si 1,38 m lăţime, 50 clape albe şi 35 clape negre. Tot de la Istvan Lakatos aflăm cum a ajuns pianul la Cluj, in urma mai multor moşteniri, la familia nobiliară Bethlen. Inainte de a fi adus in Ardeal, pianul a fost restaurat si a fost premiat la o expoziţie din Londra.
Directorul artistic al Operei Maghiare din Cluj, care a descoperit pianul, a ajuns la el tot cu ajutorul lui Istvan Lakatos: "Pregătind festivalul am citit articolul lui, care face mentiunea existentei unui Bosendorfer si spune şi numele proprietarului de la 1960. După câteva săptămâni de căutări, am aflat că se află la o biserica reformată din Turda".
Preotul paroh Nagy Albert descoperă sub capac inscriptia care atestă autenticitatea obiectului: "Pe 4 aprilie 1881 la Bratislava pe acest pian a dat concert Franz Liszt". Deşi sunt constienti de valoarea pianului, reprezentanţii Operei Maghiare din Cluj spun că nu au unde să-l expună. Oricum, pentru inceput instrumentul ar trebui restaurat, chiar dacă vechimea lui afecteaza calitatea notelor muzicale. "Probabil ca va veni si vremea sa se gaseasca bani pentru a repara pianul, pentru a-l aduce la Cluj, si a-l expune. Cred că ar merita sa fie pastrat undeva in Cluj. Noi am dorit sa propunem acelasi loc unde a cântat Liszt, in Sala Reduta din Cluj-Napoca", este de părere Horvath Joszef, organizator al Festivalului "Liszt 200". 
De-a lungul carierei sale, Franz Liszt a concertat in mai multe rânduri la Cluj-Napoca, in anii 1846 si 1879. Era primit ca o vedeta, cu muzică de fanfară si torte, si deseori insotit de sute de tineri până la portile hanului in care poposea. Cu saptamani inainte ca el să ajungă la Cluj, in capitala Ardealului se organizau tot felul de banchete in cinstea lui. Multe dintre concertele artistului erau caritabile.
1879 este anul ultimei vizite in Transilvania a lui Franz Liszt.
La "Liceul Bathory Istvan" din Cluj se află un alt pian la care se presupune că a cântat Franz Liszt, cu ocazia concertului din 1879 la Cluj.

 sursa - Mesagerul de Cluj

sâmbătă, 15 iunie 2013

Gigliola Cinquetti - Non ho l'eta

Carly Simon - All I Want Is You

carly simon

joi, 13 iunie 2013

Scriind poeme de Gabriela Dangu

Photobucket

Scriind poeme, mi-ai devenit , tu, lume,
M-ai imbracat în fire de cuvinte şi brocarte,
Iar  versul tău e făcut parc-anume,
Să-mi fie cale-n viaţa asta, pân` la moarte.

Scriind poeme, nu mai contează a cui e vina,
Sau cum e timpul ce ne trece prin artere,
Noi, împreună, noi suntem Lumina,
Eu…îţi iubesc şi infinitul din tăcere.

Tăcerea ta îmi sfâşie silabe,
Te vreau, iubito, doar scriind poeme,
Nu-mi lăsa viaţa plină de coli albe,
Învăluie-mă in vii strofe şi în vreme.

Îmi scriu confesiunea pe coala ta, duhovnic,
Sărutul mi-l înmoi în apa-ţi vie,
Mă lasă, doar , pe sânu-ţi feciorelnic,
Să  îmi aştern iubirea pe hartie.

Te-oi căuta în fiece poem,
Prin rime, prin distihuri şi-n fiece măsură,
Cu fiecare vers la mine eu te chem,
`ţi-nchin poeme , iubire tu îmi jură.

Mi-e versul plin de frumuseţea-ţi, toată,
De-a ta nemărginire şi de-un surâs  stingher,
Tu eşti a mea şi fi-vom, înc-odată,
În mii de stele-i scris poemul meu, pe cer.

În lacrimile dimineţiii `nmoi  dar, tocul,
Îţi scriu pe suflet eternul meu poem.
Doar morţii mele i-a venit, trist, sorocul,
De-o veşnicie, când tu plângi, şi literele-mi gem….

Scriind poeme, azi, în prag de toamnă,
De dor de tine, de dor de curcubee
Întru iubire tu, dară, mă condamnă,
Te regăsesc în fiece culoare, vers, crâmpeie…

În  prag de rime, ţi-oi săruta avântul
Şi tresărirea dulce de pe ale tale buze,
Am să-ţi înnod între cosiţe vântul,
 Pe frunte, împletită, coroană doar de frunze.

Tu vei pleca odata cu apusul,
Spre altă zi din noi, spre începuturi,
Mă lasă să-ţi sărut, la-ncheietura mâinii, pulsul
Şi-n colţul gurii să-ţi scriu, minune, fluturi…

Poţi să-mi iei tot, şi inima şi ploaia mea şi visul,
Nemărginirea ia-mi şi iarna ce-o să vină,
Să-mi laşi, te rog, iubirea ta şi scrisul,
Să pot cu el să-ţi dăruiesc lumină.

Am să te-mbrac în strofe-recviemuri,
De-ai să mă laşi să-mi scriu, pe veci, poemul,
Când ţi-oi picta pe trupu-ţi vremuri,
Căci scrisu-mi este viaţa şi blestemul.

Iar, întru clipa ce-n moarte mă apasă,
În vremea când nu mai credeam că vii,
Iubita mea, te  rog, mă lasă
Să-ţi scriu un vers pe chip şi două solilocvii.

Pe-o coală albă poemul mi-l compun,
Îţi scriu, iubito, de dragoste şi  dor,
În litere doar pentru  tine eu mă descompun,
Le-adun apoi şi ti le dau, covor.

`ţi voi scrie, atunci, de-acum`nainte, vieţi,
Iubita mea, tu, muza mea dintotdeauna,
`ţi voi închina poeme în orice dimineţi,
Iubirea noastra, pe vecie, este Una.

duminică, 9 iunie 2013

10 lucruri interesante despre Einstein

1. Einstein era un copil gras cu un cap enorm
Cand Pauline Einstein, mama lui Einstein, i-a dat nastere, a crezut ca fiul sau este diform din cauza capului exagerat de mare si neregulat.
Ceafa micutului era atat de mare, incat toata familia l-a considerat un mic monstru. Medicul insa i-a calmat spunandu-le ca in cateva saptamani va avea forma normala. Ceea ce s-a si intamplat. Cu timpul, micutul Albert a crescut normal, doar ca toti il considerau putin mai impiedicat si chiar incet la minte.

2. In copilarie avea probleme de vorbire
In copilarie, cu greu il puteai auzi pe Einstein vorbind. Si cand o facea, vorbea foarte rar. Inainte isi spunea propozitia in gand, sau o murmura, si abia dupa ce era sigur ca o prounta cum trebuie o spunea cu voce tare. Einstein a vorbit asa pana la noua ani. Parintii lui se temeau din ce in ce mai serios ca era retardat, cu toate ca frica lor era complet nefondata.
Otto Neugebauer, un istoric al stiintei, povesteste o anecdona hazlie legata de acest fapt.
“Parintii sai erau extrem de ingrijorati vazandu-l ca nu vorbeste. Intr-un final, la cina, a rupt tacerea si a spus tare si clar: “Supa asta e prea fierbinte!” Prima data socati si apoi extaziati de fericire, parintii sai l-au intrebat de ce nu spusese niciun cuvant pana atunci. Einstein a raspuns calm: “Pentru ca n-am avut de ce sa ma plang pana acum”.
Foarte probabil ca aceasta intamplare sa-l fi inspirat pe Ion Pribeagul pentru poezia

Copilul mut

Şmil o îndrăgea pe Ana,
Ana  îl iubea pe Smil,
Totuşi, trei ani de la nuntă,
Şi-încă nu au un copil.

Cînd vedeau, într-o grădină,
Un copil în cărucior,
Inimile amîndurora
Se înflăcărau de dor.

Şi-ntr-o noapte, cînd un înger
A sunat din clopoţel,
Barza a zburat, şi Ana
A născut un băieţel.

Dumnezeu a pus din Ceruri,
Peste chipul lor, coroana,
Că n-a fost în lumea toată
Fericiţi, ca Smil şi Ana.

A trecut un an, copilul
Creşte, surîzînd în Soare,
Heruvim cu păr de aur
Şi cu obrăjori de floare.

În guriţa-i ca cireaşa,
Îi mijesc vreo patru dinţi,
Mare-i, Doamne, bucuria
Fericiţilor părinţi !

Dar o grea nenorocire
Peste dînşii a căzut:
Copilaşul lor, comoara,
Shlomo, se născuse mut.

Geaba doctori, internate,
Grija tot mai mult sporeşte,
Şi examene, consulturi,
Şhlomo, însă, nu vorbeşte.

Doi savanţi aduşi din Viena,
Le-a prezis că – după ei –
S-ar putea să-i vie graiul,
Peste-un an sau doi sau trei.

Au trecut trei ani şi patru,
Chiar şi cinci ani au trecut.
Alţi copii spun: “Ima”, “Aba”,
Numai Shlomo este mut.

Toată-averea cheltuită,
Şi-un potop de suferinţi,
Mare, Doamne, e durerea
Amărîţilor părinţi.

Cum copilul împlineşte
Şase anişori – îmi pare –
Şmil şi Ana, pentru oaspeţi,
Au făcut o masă mare.

Şi cînd toţi ciocneau “Lehaim”,
Cu coniac şi secărică,
Deodată, micul Shlomo
În picioare se ridică.

Şi vorbeşte, că rămîne
Împietrită masa toată:
-Ima! Dă-mi puţină sare,
Fiindcă supa-i nesărată !

Toţi au îngheţat o clipă…
Şmil nu scoate o silabă…
Ana are ochii-n lacrimi,
Cînd pe Shlomo îl întreabă:

- Puiul mamei, scump şi dulce,
Tot ce am pe-acest pămînt,
Pentru ce toţi-anii aceştia
N-ai vorbit nici-un cuvînt ?

- Este drept! – răspunse Shlomo
Cu mîndrie de păun –
Dacă totu-a fost beşeider,
Ce-aveam eu să vă mai spun?

3. O busola a fost cea care l-a inspirat
Cand Einstein avea doar cinci ani tatal sau i-a aratat ceva care i-a aprins interesul spre stiinta: o busola. In acea zi care a fost definitorie pentru el, dar si pentru intreaga omenire, micutul Einstein era bolnav la pat. Atunci tatal sau i-a adus o busola ca sa se joace cu ea, iar Albert a fost fascinat de faptul ca oricum intorcea cutiuta, sageata se indrepta spre aceeasi directie. De atunci a vrut cu orice pret sa afle ce anume face sa se intample aceasta minune.
4. A picat examenul de admitere la facultate
In 1895, adica la 17 ani, Einstein a incercat sa intre la echivalentul in Elvetia al Politehnicii de la noi. A trecut examentul de matematica si stiinte la admitere, dar le-a picat pe toate celelalte: istorie, gramatica, geografie. Dupa ce a facut cursuri speciale pentru admitere, anul urmator a intrat pana la urma la facultatea dorita.

5. A avut un copil nelegitim
In 1980 s-au descoperit niste scrisori personale ale lui Einstein care au dezvaluit un lucru cat se poate de interesant despre acesta, lucru care a scandalizat lumea: geniul avea o fiica nelegitima cu o fosta colega de facultate, Mileva Mariæ, cu care dealtfel s-a casatorit mai tarziu.
In 1902, un an inaintea casatoriei, Mileva a nascut o fetita pe care a numit-o Lieserl, pe care Einstein nu a vazut-o niciodata si despre care nu s-a aflat nimic. Se crede ca micuta a fost crescuta de familia Milevei si ca a murit in septembrie 1903 din cauza unei infectii provocate de scarlatina. Se crede ca micuta a murit atunci pentru ca Mileva i-a scris lui Einstein despre ea pentru ultima data pe 19 septembrie 1903, de atunci nemaistiindu-se nimic despre ea. Din aceleasi scrisori altii au inteles ca micuta a fost data la adoptie dupa nastere.

6. Einstein a scris un contract pentru un mariaj fericit 
Dupa ce Einstein si Mileva s-au casatorit, au mai avut impreuna doi fii: Hans Albert si Eduard. Insa succesul academic si desele calatorii in intreaga lume ale lui Einstein au facut ca relatia dintre cei doi sa se raceasca din ce in ce mai mult. Astfel, Einstein a trimis o scrisoare sotiei sale in care ii propunea un contract ciudat ale carui conditii, daca erau respectate, Einstein credea ca cei doi ar fi putut trai civilizat impreuna.
Iata cum suna:
“A. Vei avea grija ca:
1. hainele si lenjeria mea sa fie in buna stare, curate si aranjate ordonat;
2. cele trei mese principale sa mi le servesti cu regularitate in camera mea;
3. dormitorul meu si camera de studiu sa fie curate si mai ales sa nu te atingi de biroul meu;
B. Nu va fi nevoie sa ai vreo relatie cu mine intima sau de orice fel si nici macar in public nu va trebui sa parem impreuna.”
Si mai urmau alte reguli ca: “daca iti voi cere, nu vei mai vorbi cu mine”. Suprinzator, Mileva a acceptat toate aceste conditii.

7. Einstein nu s-a inteles cu fiul sau mai mare
Dupa felul cum se purta cu mama acestuia, nici nu e de mirare. In final, relatia rece dintre Einstein si sotia sa s-a finalizat cu un divort, in urma caruia Einstien a inceput sa aiba o relatie dusmanoasa cu fiul sau mai mare, Hans Albert, mai ales dupa ce Einstein a castigat Premiul Nobel din care i-a dat o suma foare mica de bani sotiei sale.
Ruptura dintre cei doi a devenit de nereconciliat dupa ce Einstein s-a opus casatoriei lui Hans Albert cu Frieda Knecht. Einstein o considera pe femeie deloc atractiva, credea ca singurul lucru pe care il urmareste este sa profite de pe urma lui Hans, iar dupa ce nu a reusit sa-i opreasca sa se casatoreasca, a incercat sa-l convinga pe baiat sa nu faca copii cu aceasta femeie, pentru ca ii va face divortul, despre care Einstein spunea ca este invetitabil, mult mai dificil.

8. Einstein era asaltat de femei 
Dupa divortul lui Einstein de Mileva (principalul motiv fiind infidelitatea lui), la scurt timp, s-a casatorit cu verisoara lui, Elsa Lowenthal. La inceput a vrut de fapt sa se casatoreasca cu fiica Elsei din prima ei casatorie, Ilse, care era cu 18 ani mai tanara ca el, dar s-a razgandit.
Spre deosebire de Mileva, Elsa nu era afectata de aventurile amoroase ale lui Einstein si singurul sau scop era sa-i faca pe plac in orice mod. Una dinre femeile cu care a inselat-o a fost secretara sa, Betty Neumann. Iar din scrisorile sale s-a aflat despre alte sase femei cu care a avut aventuri amoroase.
Unora le-a dat chiar numele, cum ar fi Estella, Ethel, Toni si o rusoaica spion, Margarita. Altele erau amintite doar prin initiale ca M. si L.

9. Einstein, pacifistul, a urgentat constructia bombei atomice
In 1939, speriat de faptul ca nazistii castigau tot mai multa putere, fizicianul Leó Szilárd l-a convins pe Einstein sa-i scrie presedintelui Franklin Delano Roosevelt si sa-l avertizeze ca nazistii s-ar putea sa construiasca o bomba nucleara, facand astfel presiuni asupra SUA sa grabeasca crearea propriei bombe.
Aceasta scrisoare a lui Einstein si Szilárd a fost deseori citata ca fiind principalul motiv pentru care Roosevelt a pus la cale Planul secret Manhattan pentru a crea bomba atomica. Cu toate ca Einstein era recunoscut ca un fizician remarcabil, guverul American nu a apelat la ajutorul sau pentru ca il considera un risc de securitate nationala.

10. Peripetiile creierului lui Einstein
Dupa moartea sa in 1955, creierul lui Einstein a fost luat fara permisiunea familiei de catre Thomas Stoltz Harvey, medicul de la Sptalul Princeton care a facut autopsia. Refuzand sa inapoieze organul, Harvey a fost dat afara din spital.
Dupa multi ani Harvey, care intre timp a obtinut permisiunea de la Hans Albert sa studieze creierul, a trimis fragmente din creier diferitilor oameni de stiinta din intreaga lume. Unul dintre acestia a fost Marian Diamond care a descoperit ca in comparatie cu o persoana normala, creierul lui Einstein avea mult mai multe celule in regiunea creierului responsabila cu stocarea informatiilor.
Intr-un alt studiu, facut de Sandra Witelson de la McMaster University, s-a descoperit ca Einstein avea un creier caruia ii lipsea o anumita striatie, numita fisura Sylvian. Witelson a dedus ca aceasta anomalie le permitea neuronilor sa comunice mai bine intre ei.
Alt studiu sugereaza ca creierul sau era mult mai dens decat in mod normal si ca lobul inferior, care se crede ca este raspunzator de abilitatile matematice, era mai mare decat in cazurile obisnuite.
Povestea creierului lui Einstein este chiar ciudata pe alocuri: la inceputul anilor ’90 Harvey impreuna cu jurnalistul freelancer Michael Paterniti a facut o calatorie in California pentru a o cunoaste pe nepoata lui Einstein. In aceasta calatorie au luat si creierul dupa ei, care a fost plimbat in portbagajul Buick-ului lui Harvey.

In 1998, la 85 de ani, Harvey i-a dat in grija pretiosul creier lui Elliot Krauss, doctor la Princeton University, dupa cum el marturisea ca era prea obosit de imensa responsabilitate de a-l pazi.

vineri, 7 iunie 2013

Ușa întredeschisă de Nuța Istrate Gangan

De fel sunt un om destul de amabil şi politicos.
Încerc să rămân calmă în situații ne-calme, pentru că fiecare avem motivele noastre să acţionăm într-un anume fel la un moment dat, fiecare, dincolo de ceea ce ni se întâmplă în fiecare zi, le avem pe ale noastre.
Deși firea mea este ușor impulsivă, cu timpul am învățat să îmi stăpânesc emoțiile. Mă aprind ușor, dar am învățat să mă sting la fel de ușor.
Deși iert greu și de uitat, uit mai... deloc.
De aproape trei luni încerc să îmi menţin calmul şi liniştea interioară.
Încerc să fiu mama şi soţia dintotdeauna,  deşi răbdarea şi capacitatea de înţelegere îmi sunt puse la încercare zilnic și de multe ori, cei care suferă, sunt cei pe care-i iubesc cel mai mult.

    Apoi în ultima săptămână, câteva picături au avut intenţia să umple paharul.
Într-un fel sau altul am reuşit să trec peste, încercând să înţeleg de ce unii oameni aleg să fie ridicoli, abjecţi şi mizerabili.
De ce încearcă cu disperare să te tragă în noroiul lor, ca şi cum aceasta le-ar fi salvarea.
Şi dacă le-ar fi...dacă s-ar merita sacrificiul...
În fine...
Mizerie umană sau pur și simplu viața. Un alt fel de viață.

    De obicei închid o uşă(sau o trântesc în nasul cuiva, după situaţie) târziu de tot, prea târziu, după ce am epuizat mai toate metodele pașnice.
Am avut momente în care(şi scorpionul din mine se înfurie în această situaţie)aproape că m-am umilit, doar că totul să fie ok. Nu îmi plac înstrăinările, ocolirile...
Orice om ar trebui să lase loc de bună-ziua.
Zodia mea este mult mai aprigă din punctul acesta de vedere:)
Ca om, cred că m-am călit în anii tineri, mult prea mult şi mult prea devreme.
Dar nu îmi plac uşile închise.
Zilele trecute mi-am amintit două lucruri drăguţe despre copilăria şi tinereţea mea.
    Nu am poze de copil.Pur şi simplu nu am poze.
Doar câteva din timpul şcolii şi acelea rămase în casa părinţilor.
De o poză îmi aduc însă cel mai bine aminte. Aveam vreo şase ani, eram probabil o puştoaică simpatică şi drăguţă, pentru că două fete din vecini s-au hotărât să mă ducă la ,,nea Costică,, să-mi facă poză. Îmi amintesc rochiţa pe care o purtăm şi părul ciufulit. Dar asta pentru că am revăzut după ani şi ani poza în casa uneia dintre fete.
Nea Costică(îmi aduc atât de bine aminte de el, pentru că avea şi o sifonărie unde amesteca un deget de sirop cu sifon şi făcea un suc nemaipomenit) a încercat să-mi netezească părul cu palma, apoi m-a ridicat pe un scaun înalt şi mi-a pus un măr mare şi roşu, de plastic,în mâna dreaptă. Am stat înţepenită şi atentă cu ochii aţintiţi pe aparat.

Astăzi zâmbesc şi mă gândesc că am avut eu un motiv serios să îmi intitulez volumul de poezii, ,,Eva,,:)

Al doilea lucru este o uşă întredeschisă. Este ciudat cât de des îmi revine în memorie această uşă mare, grea, neagră, prin întredeschiderea căreia se strecoară o fantă de lumină blândă, caldă. Ca şi cum de-o parte a uşii este iadul, de cealaltă, raiul.

Locuiam pe la 17 ani într-un oarecare bloc.

Într-o seară, în vreme ce coboram scările, s-a întrerupt lumina.
Nu mă sperie întunericul cât de mult mă sperie imaginaţia mea în întuneric. În vreme ce inima mi se urcase în gât de teama ,,scării lipsa,, și a formelor ciudate cu mîini negre, un râs sinistru  a izbucnit la parter.
Ştiam cine este autorul acestui râs, îşi mai folosise ,,talentele,, şi înainte dar în împrejurări mai luminoase.
Gestul unui coleg pus pe șotii.
Gest care pe mine, în beznă, m-a adus la leşin. Mi-am încleştat mâinile pe balustradă şi am încercat să cobor bâjbâind orb treptele.
Ştiind că trebuie să ajung la uşa principală.
Totul a durat probabil mai puţin de un minut, dar mi-a trebuit ceva vreme până când mi-am revenit.
În seara aceea însă am avut unul dintre cele mai ciudate coşmaruri...
Coşmar care s-a repetat cu o conştiinciozitate haină pentru câţiva ani.
Nici nu ştiu însă dacă se poate numi coşmar. Mai degrabă experienţă pentru că pe durata acestei experienţe, întotdeauna am fost conştientă. 

Cu o secundă înainte să adormi, atunci când eşti între vis şi realitate, începi să îţi simţi tot corpul cuprins de un tremur ciudat, incontrolabil, ştii că este vis, vrei să te trezeşti, dar nu poţi pentru că un cineva, o umbră neagră mare, care acoperă lumina, îşi apasă palmele grele pe pieptul tău până la limita sufocării. Strigi cât de tare poţi, dar strigătul, care ai impresia că îţi distruge corzile vocale, este doar în mintea ta.Este întuneric, dar în depărtare zăreşti o uşă mare şi grea, întredeschisă, care lasă să se zărească o fantă de lumină blândă.Şi dacă ai reuşi să scapi din strânsoare şi să ajungi la uşă...Dacă ai reuși să intri în lumina aceea...

În cele din urmă reuşeşti să te trezeşti, lac de sudoare, epuizat, tremurând, cu senzaţia că inima îți este strânsă într-o menghină.

În anii tineri am avut întotdeauna colegă de cameră.

Prima dată când mi s-a întâmplat, am întrebat dacă am ţipat sau dacă a observat ceva ciudat. Nimic.
Uneori mă întreba ea  după ce mă trezeam din chin, dacă îmi este rău. Mai ales că alergam la baie să vomit.
Am avut momente când am reuşit să mă zbat şi să scap din strânsoare înainte de strigăt. Sau de la primele accese de tremur.
Multă vreme aveam un fel de teamă înainte să adorm: dacă se întâmplă din nou? Aveam impresia ca așa se moare. Sufocant, ștrangulat, chinuit, fără șansa de a mai atinge lumina.
Apoi încetul cu încetul aceste experienţe s-au rărit. Au trecut ani mulţi până când cineva, o fată care a citit un articol de-al meu în care fac referire vagă la aceste episoade, mi-a scris că a avut nişte experienţe aproape similare.

De ce mi-am adus aminte astăzi?
Există un motiv pentru care nu îmi plac uşile închise.
Chiar dacă m-am hotărât să scot nişte oameni din viaţa mea,am făcut-o cu un fel de regret ciudat, cu părere de rău...
Ca şi cum  inima mea ar fi aceea uşa mare şi grea, întredeschisă însă; care lasă o lumină caldă, blândă, aproape ireală să se strecoare din interior înspre inima ta.

N-ai să ştii niciodată ce este dincolo, dacă nu încerci să deschizi uşa.

Seara de mai de Vali Zavoianu

Photobucket
Seara de mai

Aseara adia un vant
De oameni singuri pe pamant
Si cerul trist si-nlacrimat
Plangea cu nori de condamnat.

L-am intrebat unde esti tu
Dar nu mi-a spus de tine, nu...
Mi-a spus despre singuratati
Mintindu-ma ca-n alte dati...

Sa strig, nu stiu de ma auzi
Prin norii lui flamanzi si uzi
Sa vin, nu stiu sa te gasesc
Si ratacesc...si ratacesc...

Si-n seri adie acelasi vant
De oameni singuri pe pamant
Si-adorm visand ca ma gasesti
Si ma iubesti...si ma iubesti...